N-a mai rămas īn ţara focului
Nici o urmă de scrum
S-au stins lumīnările gīndului
Luminile ochilor
Şi la sfīrşit,
Ecourile ultimelor minciuni.
Acum n-are capăt
Valul de FĂRĂ DE
Şi plinul de goluri
Se arde stins
ŞI NIMENI NU MAI POATE DESPĂRŢI
VRE-UN CEVA DE VRE-UN ALTCEVA
1981, vara
Locuri de linişte
Īşi tremură apele
Printre pleoapele mele
Scufundat īnăuntru
Doar cu fruntea şi părul
Afară
Trag prin fiece fir
Aer de umbră
Nu mai e decīt rana rece
Pe care mi-a săpat-o
Īn fiecare ungher
Cubul acela mare şi colţuros
Pe care l-anghiţit
Ultimul meu val
1981, vara
De nu vei vrea niciodată
Să-ngīni zborul păsărilor
Să spargi prin spaţiu
Colţuri adīnci
Īn care să-ţi īngropi căutările
Atunci inima nu-ţi va bate
Şi prin ochii tăi nicicīnd
Īntunericul nu va plīnge lumină.
Ascultă-ţi conturul
Cīnd sărută spaţiul din jur
Şi īn delunec de celule fiinde
Īnghite-te!
Īn īmbrăţişarea copacilor
Vei afla că păsările sus,
Zboară şi pentru tine
Căci nu poţi pierde, mīngīind
Cu frunze
Cu flori
Cu lacrimi
Rănile īntrebărilor fără răspuns
Care te trăiesc către capăt
1981
Nu puteam sta decīt 17 zile
Pentru că acesta e singurul număr
Care īmi place pur şi simplu
Şi prin aceasta seamănă cu tine
Cunosc numere mai mari,
mai arătoase,
Numere prime, numere pare, raţionale, iraţionale.
Am īntīlnit (rezolvīnd
ecuaţii rebele)
Curtate numere complexe
Periculoase numere cu soţ
.
Mie īnsă 17
Mie īnsă 17
Mie īnsă 17
1981
Pot să scriu despre orice.
Aţa credeam
Dorinţă, durere, blazare, iubire, tristeţe
Despre plat, despre neted, moale, vīscos
Şi chiar despre fără de
DAR NU-ŢI POT SCRIE ACUM O POEZIE DE DRAGOSTE
Căci ar fi o neruşinare
Să substitui mīngīierea mīinilor
Cu cea a cuvintelor,
Şi buzele mele să īnlocuiască un singur
Sărut
Cu o zeamă de vorbă.
Nu voi avea deci neobrăzarea
Să traduc īn cuvinte
(trădīnd)
Ceea ce am simţit arzīnd STINS
Īn arcul electric de intersecţie
A două priviri.
Dar trebuie să ştii
Īn acest ceas peron
Al unor nedefinite două călătorii
Că respectul faţă de ceea ce am fost
Mă obligă (deşi aş fi vrut)
SĂ NU-ŢI SPUN ACUM O POEZIE DE DRAGOSTE
Suceava, 1981
EŞTI NICIODATĂ DECĪT CEEA CE DEVII
AIDOMA VĪNTULUI CARE CĪND
NU BATE
NU MAI EXISTĂ
TOATE LUMINILE SUNT LUMINI DE TRECERI
ŞI ORICE FOC E O-NSCRUMARE
EU AIDOMA VĪNTULUI
NU SUNT DECĪT PLECĪND
Suceava, 1981
Literele nu īnseamnă nimic!
Cuvintele sunt litere amestecate
Ideile cuvinte- mpreunate,
Şi īn gīndirea mea grupate, grupate,
Acestora, pe nume EU le zic!
Sīnt un amestec din organe
Compuse din celule- nmănucheate.
Şi ele sunt la rīndul lor formate
Dintr-o atomică societate:
Un fără de sens multiplicat īn milioane!
Īmi vine īnsă mult mai greu,
Să precizez cine īşi pune īntrebarea
Ce e atomul, celula, organul şi gruparea
Ce este litera, cuvīntul, ideea şi visarea
Şi ce sunt eu?!
Omul nu mai vrea să mintă,
Dar minte
.
Nu mai vrea neputinţa să-şi simtă,
Dar simte
Nu ştie ce este gīndirea,
Dar gīndeşte
Nu ştie ce este iubirea,
Dar iubeşte
Nu crede că poate spera,
Dar speră
Nu crede că mai are ce da,
Dar oferă
Nu admite o astfel de viaţă,
Dar
trăieşte
Nu admite o palmă pe faţă,
Dar primeşte
Nimeni nu poate rezista,
Dar rezistă
Lumea nu poate exista,
Dar există
!
1
Această foaie era albă
.
Şi eu nu-i pot face nimic,
Absolut nimic!
2
Am pornit o serioasă acţiune de ordonare
A spaţiului meu interior:
eliminarea confuziilor diverse;
īndepărtarea prejudecăţilor;
desacralizarea miturilor;
instituirea stării de luciditate;
analiza lucrurilor fierbinţi, după răcire;
refuzul oricăror simplificări;
etc.
Rezultatul e destul de bun,
Am reuşit īn mare măsură!
Dar parcă
fac parte dinre-un bloc de
gheaţă,
Nu-mi mai pot distinge contururile
.
Şi mi-e frig.
3
Ce să prefer?
Captivitatea dreptei
, sau a cercului
..
Fuga către fără-de-margine
Sau īncăpăţīnarea rotirii?
Vitalitatea ţipătului,
Sau demnitatea tăcerii
?
Dacă măcar ar exista vre-o deosebire
!?
Dar nu mai rămīne nici una,
Īn lumina crudă a lucidităţii UNIFORMIZANTE!
Ce să fac cu lumina aceasta?
Ce să fac cu acest īntuneric
4
O nemişcare,
Nu poate comunica nimic īn exterior
Şi deci nu poate fi percepută.
Nu putem cunoaşte
poziţiile
momentele
un repaus total
o nemodificare
Dar sesizăm
mişcările
evoluţiile
o transformare
o dispariţie
Nu putem şti ce īnseamnă UN MOMENT IZOLAT, O POZIŢIE
FIXĂ.
Căci existenţa are RITM
Chiar şi o fotografie īmbătrīneşte
Un munte se schimbă,
O mare se avaporă
Un soare se stinge
Căci fluviul timpului cuprinde totul
Şi formează măduva tuturor lucrurilor.
Dansul nu este o suită de poziţii,
Ci poziţiile sunt frīnturi de dans
Cu caracter teoretic! (de fapt mişcări foarte lente!)
Poate că există obiecte īn sine, poziţii stabile, forme
definitive,
Pe altă faţă a lumii
Aici īnsă eu percep totul
Convertit īn magica monedă numită timp
Şi sunt aidoma vīntului,
Care cīnd nu bate, nu mai există
Va continua oare acelaşi joc
Şi după ce eu
.?
5
Prima ninsoare
.
Īncepe acum o altă iarnă,
(A deja destul-de-multa)
Şi vreau să-ţi spun ceva despre fulgii care cad
(Şi care-ar trebui să cadă aproape la fel, īntotdeauna)
Dar nu cad la fel!
La īnceput au avut o mişcare ameţitoare,
Imposibil de urmărit, sau de īnţeles.
De fapt erau o legănare strălucitoare de stele
Un dans alb, un cīntec (se auzeau, se
simţeau, frigeau, mīngīiau)
La īnceput au fost o stare de bine
Şi o şcoală de vis
După cīţiva ani s-au mai domolit,
Aflasem că sunt fulgi
Iar ei (probabil supăraţi de această iluzorie
īnţelegere)
Au īnceput să se poarte mai puţin extravagant.
Atunci de-abia a īnceput să ningă!
Şi erau joc, şi erau dans, şi erau rīs!
(Erau atīt de veseli
)
Nu ştiu dacă ai observat
Cīnd s-au īntristat fulgii
?
Cīnd au devenit ei, din stele jucăuşe,
Nişte anoste bile de apă condensată?
Mie mi-au făcut figura asta (ce ranchiunoşi!)
Imediat după ce am aflat, la şcoală,
CIRCULAŢIA APEI ĪN NATURĂ.
Aşa au ţinut-o după aceea mult timp:
Agasīndu-mi părul,
Biciuindu-mi faţa,
Udīndu-mi ghetele,
Noroind drumul,
Blocīnd circulaţia,
Dar fiind
.utili pentru semănături!
Trebuie īnsă să recunosc,
Ce plăcută surpriză mi-au făcut,
Mai tīrziu, cam pe vremea cīnd
m-a cuprins
SETEA DE DRAGOSTE.
Atunci s-au solidarizat
Cu stările mele:
Au aprins scīntei de emoţie
Īn īnserările unor geroase īnsingurări.
Au transformat ţipătul MARILOR NEĪNŢELEGERI
Īntr-un cīntec suportabil
(Pe care l-au insinuat prin dansul lor special,
Ce te īndeamnă la tandreţe
)
Adu-ţi aminte de căderea lor
Īn iarna aceea
.
De ţesătura de
duioşie cu care au īnvelit clipa;
De intensitatea emoţiei
Pe care o provoca căderea lor;
De modul cum reuşeau să īnvingă frigul,
De modul cum umpleau spaţiile goale
Dar mă uit la fulgii care cad acum
S-au schimbat din nou!
Şi mă-ntreb de ce? Ce nu le-a convenit?
Sunt uniformi şi jalnici!!
Uită-te la ei! S-au schimbat din nou!
Şi mă-ntreb de ce?!
de ce?
DE CE?
De ce
.?
Se pare că īn mine ceva se-nchide-ncet,
Nici nu mai pot pricepe c-am fost cīndva poet
Ce este oare bruma ce sufletul mi-a nins?
Ce este oare vīntul ce focul mi l-a stins?
Sunt duse-acele şoapte ce-o dată mă-nfrunzeau,
Şi din fīntīni de vise eu nu mai ştiu
să beau
Nu-i cīntec, ori dorinţă să nu-mi
fie deşarte,
Şi prin a mea fiinţă respir parfum de moarte
Dar ceea ce din toate mă sperie cu rece
E că nici o tristeţe prin suflet nu īmi trece!
O fadă armonie īmi leagă gīnd de gīnd,
Dar nici o bucurie nu-mi iscă acest cīnt
Şi forţa, violenţa cu care azi gīndesc,
Mă-ajută la sinteză, dar nu să şi trăiesc!
Aşa că scriu acum, cīnd īncă-n
amintire,
Mai am trecutul farmec, mai am acea trăire.
Şi-aş vrea ca să rămīnă,
ca mai tīrziu să ştiu
Că nu dintotdeauna mi-e sufletul pustiu.
16 martie 1985
Zăcīnd aici, īn grea singurătate
Simţeam că totul este fără rost.
Vedeam cum timpul trece-ncet la spate
Şi eu devin pe zi ce trece tot mai prost.
Nu mai simţeam de mult nici o speranţă
Că aş putea să fac ceva din viaţa mea
Eram prizonier īntr-o reprezentanţă
Şi mă gīndeam să-ncep a trage la
măsea.
Atunci ai izbucnit din neagra noapte
Tu, al dezrobirii inimii mele erou
Şi pornit către fantastice fapte
Care să te slăvească pe tine:
Birou
1
Aş vrea să nu pleci
Pasăre
Şi nu am cum să-ţi spun
Că sunt aici şi te privesc
Cum tremuri de frig pe marginea ferestrei.
Nu-ţi cunosc limba
Sau simţirea
Īncerc să-ţi transmit mesajul meu de solidaritate
Īncordīndu-mi prezenţa
Nu fac greşeala să-ţi vorbesc
Nu te chem
Eu te văd,
EXIŞTI PENTRU MINE
Şi mă bucur că suntem doi
Dar contrar absurdelor mele speranţe
Că mă vei simţi.
Contrar dorinţelor mele febrile
De rezonanţă,
Tu zbori īnfricoşată
Nelăsīnd loc
Pentru nici o iluzie.
2
Aş vrea să nu pleci
Prietene
Şi nu am cum să-ţi spun
Că deşi nu mă interesează ce spui
Nici ce faci
Deşi tac şi eu, nemaigăsind cuvinte
Īn care să cred
Că deşi inima mea rezonează acum
La tic-tacul monoton al ceasului
Fără a mai avea
Un ritm al ei propriu
Că deşi īntre noi s-a ridicat
Zidul masiv format din leşurile
Zilelor trecute.
Īn clipa aceasta, eu te văd
EXIŞTI PENTRU MINE
Şi mă bucur că suntem doi.
Dar asta se īntīmplă
tot mai rar
Şi după aceea, după ce pleci
Apele īşi revin īn matcă,
Şi-ţi rămīne
rezervată īn sufletul meu
O insulă tot mai mică
Ce va fi poate īn curīnd
acoperită de ape.
3
Aş vrea să nu pleci
Femeia mea,
Să ai răbdarea
Să ai puterea
Să ai credinţa
De a-mi aştepta primăvara.
Nu ştiu dacă ne-am īntomnat
Unul pe celălalt
Sau dacă toamna ne-a īnvelit
Īn mantia searbădă a
Cuminţeniei noastre
Două mecanisme corecte īncă
Aşteptīnd primele semne ale decrepitudinii
Īn clipa asta, eu te văd
EXIŞTI PENTRU MINE
Şi simt că suntem doi
Dar tu nu mai rezişti
La suprafaţa apei ce te soarbe
Tot mai rar scoţi capul
Şi privirea ta e tot mai mată
Şi deşi īmi spui că adormi
Eu ştiu că de fapt
.
4
Aş vrea să nu pleci
Suflet al meu
Să nu mă laşi singur
Maşină de fapte
Bandă de date
Automat intelectual.
Stai cu mine, căci numai īmpreună
Ne putem bucura de simfonia ascunsă
A ceea ce este
De simfonia inefabilă
A ceea ce intuim
De simfonia puternică
A ceea ce pare a fi
Īn clipa aceasta eu te vreau
EXIŞTI PENTRU MINE
Şi simt că suntem UNU
Dar īntīlnirea
noastră
E tot mai superficială
Tu nu mai eşti pentru
mine
Decīt
unul dintre subiectele gīndirii
Ne īntīlnim accidental
Printre dărīmăturile
unui raţionament
5
Aş vrea să-ţi transmit
Piatră,
Cīt de puternic simt acum ceea ce ne leagă
Prezenţa noastră īn acelaşi destin
Noi suntem amīndoi pe această faţă
a lumii
Eu, cu pasărea de pe geam
Care a plecat de līngă mine aici
Līngă mine īn altă parte
Cu prietenul meu, cu femeia mea, cu sufletul meu
Şi cu tine
Degete ale aceleiaşi gigantice mīini
Care e lumea aceasta
A noastră!
Stă ascuns īnăuntrul meu
Cineva
Un om pe care l-am uitat,
Şi care va muri
De nemişcarea la care īl obligă
Īnţepenirea interioară a celuilalt,
Reprezentantul meu īn lume.
Uneori
Rareori
La o adiere de vīnt
La o unduire de sunet
La o izbucnire de lumină!
Sau, īn explozia unui cuvīnt,
Omul pe care-l ţin prizonier
Īmi distruge zidurile de apărare.
Se prăbuşesc īntăriturile
Din cuvinte
Se risipesc īncordările care
Susţin un echilibru ferm īntre
Nimicul dinăuntru
Şi cel din afară
Simt atunci o invazie irezistibilă
Ca o albie secată năpădită brusc
De apele unui năvalnic torent.
Ram uscat neīnfrunzit,
De o sevă ce irupe
Sfīşietor de tandru
Īn atīta emoţie dureroasă
Īn atīta bucurie disperată
Īn atīta speranţă deznădăjduită
Mă simt pierdut şi fericit
Şi neajutorat
Şi mīnios
Şi singur
Şi-mi vine să hotărăsc
Dacă să mor de tot
Sau să trăiesc de
tot.
Sunt clipe īn care mă īndrept
Cu furie. Cu dispreţ. Cu milă.
Cu mirare.
Spre minele meu zilnic.
Şi iată că, privit dinăuntru
Conturul meu īmi apare
Dizgraţios şi nejustificat
Căci el separă un nimic de afară
De un nimic dinăuntru,
Doar pentru ca aceste nimicuri
Să se deosebească prin ceva!
Şi-mi zic că absurdul acestor
Pretinse delimitări.
Īmi fură şansa osmozei
Cu celălalt absurd. Cel mare.
Cel fără de margini.
Absurdul cu flori, cu pietre, cu ritm, cu nemişcare
Cu dragoste şi tăcere.
Cel care
M-ar cuprinde cuprinzīndu-l.
Ticălosule! īi zic
Unde m-ai īnchis?
Spre ce mă īndrepţi?
Cine ţi-a permis
Să mă pui īn paranteză
Să mă ţii īn rezervă
Să mă rupi de cealaltă parte a mea
Cea din afară.
Tocmai tu, de o mie de ori mai josnic,
De o mie de ori mai fals,
De o mie de ori mai orb,
De o mie de ori mai mort,
Decīt
mine
!?
După un timp,
Se lasă liniştea
Şi mă pomenesc la marginea
Dintre cei doi eu
Şi n-o mai găsesc
Se tulbură apele şi nu mai ştiu
Dacă sunt eu luptīnd cu un ins ce mă
oprimă
Din afară
Dacă sunt eu luptīnd cu un ins care mă
uzurpă
Dinăuntru
E ora marii derute,
Momentul īn care nu ştiu dacă
picătura
E pe cale de a se condensa din abur
Sau de a se evapora īn el.
Aşa că lupta se consumă īn
tăcere absolută,
Şi am impresia că mă īnghit pe mine
īnsumi.
Apoi
Prind glas:
Trebuie să mă apăr!
Trebuie să supravieţuiesc!
Pentru că nu eu port vina,
Sunt nedreptăţit!
Căci eu duc greul
Pentru amīnunul.
Şi-i spun:
Ce vrei nebunule?
Nu vezi cīt sunt de chinuit?
Nu vezi ce greu se ţese mantia
Care ne apără pe amīndoi.
Stai īnăuntru şi te plīngi;
Dar ştii tu cum se luptă cu OSMOZA?
Ştii tu cum e aici, pe linia īntīi
La marginea dintre nimicul dinăuntru
Şi cel dinafară?
Nimicul care mă soarbe,
Care te soarbe,
Care ne va soarbe
Pe amīndoi.
Şi atunci īţi vei realiza visul
Vom fi UNU
TU, EU şi cu EL.
Piatra Neamţ, 30 mai 1987
Un bărbat īn vīrstă, om de spirit, aşezat īn fotoliu īntr-o
cameră goală, īşi recapitulează īn gīnd o listă nesfīrşită de cărţi.
In jurul lui goliciunea pereţilor este
accentuată de omniprezenţa rafturilor goale, mărturie a fostei
biblioteci. Pe rafturi nu se află nici o carte.
Oricine ar cunoaşte evoluţia acestui om, marcată de o
necontenită sete de cunoaştere, de foame de spirit, de dragoste de
carte, de o neobosită
căutare, oricine i-ar vedea
"filmul vieţii", suită de lecturi şi meditaţii,
īntreruptă cu ciudă pentru a rezolva situaţiile prozaice ale
vieţii materiale, ar fi uimit de hotărīrea
de a-şi īnstrăina cărţile.
Dar această decizie a fost luată īntr-un moment de aspră
luciditate: bătrīnul om de spirit,
simţindu-şi sfīrşitul aproape, a
intuit ingrata soartă a cărţilor sale. Imaginīndu-şi
īmpărţirea lipsită de discernămīnt
şi de tandreţe a acestei preţioase moşteniri, atitudinea
vulgară şi rapace a rudelor, adunate īn jurul unui eventual
testament, s-a decis să acţioneze hotărīt.
Astfel s-a născut (şi a fost imediat dusă la īndeplinire )
ideea de a dona biblioteca, īntreagă, nepotului său. Avīnd īn vedere cine va fi noul stăpīn
al tezaurului, bătrīnul domn a fost foarte
mulţumit de alegerea sa: continuitatea bibliotecii ca stare de spirit este
asigurată!
De aceea a fost toata ziua bine-dispus, ajutīnd
cu o energie nebănuită la strīnsul
ultimelor pachete, la aşezarea lor īn maşină şi a
participat cu o tinerească emoţie la micul ceremonial de predare a
posedantului obiect posedat către noul său stăpīn
stăpīnit.
Apoi, deşi rămas singur, starea de emoţie vie s-a prelungit.
Paharul din faţa sa este gol şi şampania din sticlă este
deja răsuflată. Acum cīteva ore bătrīnul domn a īnceput inventarul fostei sale
biblioteci. Cărţile sīnt aduse īn prim plan
una cīte una, iar mintea se cufundă īn lumea
fiecăruia, sondīnd,
analizīnd, rezonānd, contrazicīnd,
muzicalizīnd, schimbīnd, comparīnd, arzīnd
2
Cunoaşterea. Misterul. Regretul timpului risipit īn acţiuni
banale. Plăcerea gīndirii. Diversitatea lumii.
Unitatea ei. Neputinţa
Aventura. Gustul ei proaspăt. Dorinţa de a fi īn centrul atenţiei. Erou, salvator
al celor obidiţi , īnvingător al celor răi. Mai puternic, mai
curajos, mai demn decīt ceilalţi. Certitudinea unui viitor plin de īntīmplări extraordinare. Deziluzii. Principiul compromisului. Capcana compromisului
Ştiinţa. Setea de precizie. Lupta cu necunoscutul. Necunoscutul
īnvins. Necunoscutul īnvingător. Gīndirea
metodică. Īndoiala. Dinamismul
raportului cunoscut-necunoscut. Ce este adevărul ?...
Dragostea. Stările euforice. Primordialitatea afectului. Primordialitatea
logicii. Dragosteaca răspuns, ca īntrebare, ca
destin, ca miniciună,
ca speranţă, ca vis, ca amīnare. Există dragoste ?....
Filozofia. Sentimentul suprastructurii. Setea de esenţe. Relativitatea
absolută. Capcana cuvintelor. Goliciunea ideilor. Măreţia
ideilor. Lumea ideilor. Esenţa ideilor. Fragilitatea ideilor. Există
idei?...
Tristeţea. Plăcerea tristeţii. Rafinamentul
melancoliei. Orgoliul
singurătăţii. Este
tristeţea o boală ?...
Frumosul.
Vibraţia artei. Rezonanţa. Beţia. Vraja. Minciuna.
Snobismul. Goliciunea. Inutilitatea. Nobleţea. Mitul. Ce este nevoia de
frumuseţe ? ...
Tăcerea. Necuvīntul. Cercul vicios. Golul-limita a
cunoaşterii. Refuzul tăcerii.
Ţipătul interior. Melancolia paralizantă. Izolarea.
Soartă. Se iese din tăcere ?...
Existenţa. Fiorul lui "sīnt ". Ce sīnt ? Cine sīnt ? Cum sīnt ? Cīt sīnt ? DE CE SINT ?
....
Liniştea . Echilibrul. Armonia. Liniştea mişcării.
Neliniştea mişcării.
Liniştea lucidităţii. Neliniştea lucidităţii.
Liniştea ca moarte.
Moartea ca linişte...
3
Munca . Gustul efortului. Datoria faţă de ceilalţi.
Modularea prin muncă. Inutilitatea muncii. Sănătatea ei.
Constructivismul-soluţie şi echilibru.
Socialul -necesitate şi vulgaritate. Omul ca
celulă dintr-un organism superior. Omul ca prizonier al unei structuri mai
puternice. Omul cu ceilalţi. Omul singur
Voinţa. Orgoliul. Puterea. Obtuzitatea. Sentimentul
personalităţii cuceritoare. Sentimentul personalităţii īn
sine. Setea de posesie. Setea de victorie. Scop şi mijloace
Sănătatea. Cum e cīnd e bine...
Bucuriile trupului. Bucuriile
minţii. Refuzul bolii. Nedreptatea bolii. Implacabilitatea bolii
Forţa. Ura faţă de forţă. Omniprezenţa
forţei. Frica. Complexul.
Ciocnirea forţelor la diverse nivele. Laşitate şi curaj.
Libertatea refuzului. Lumea forţei - inutilitate şi eroare
.
Tandreţea... Bunătatea tandreţe, dragostea-tandreţe, gīndirea-tandreţe. Viaţa-tandreţe. Revolta
tandreţii. Tandreţea revoltei.
Libertatea. Dragostea de. Setea de. Frica de. Relativitate. Cuvīnt. Impotenţă. Infrīngere
Solidaritatea. Dragostea de oameni. Dragostea pentru oameni. Dragostea
pentru om. Numărul 2. Iluzie . Neīnţelegere. Īnstrăinare.
Răutatea oamenilor. Bunătatea oamenilor. Indiferenţa lor
Credinţa. Setea de mit. Viaţa fără mit-demnitate
şi tristeţe. REFUZUL SACRULUI. Refuzul lozincii. Refuzul
simplificării. Refuzul emoţiei. Refuzul liniştii. Asprimea
lucidităţii extreme. Ce este setea de mit?
Umorul-soluţie. Umorul-victorie. Umorul-minciună Umorul-umor.
Căldura rīsului. Rīsul
vesel, rīsul trist, rīsul
ironic, rīsul tandru, rīsul
rīs
Viciul - afront al demnităţii. Vraja viciului. Problema
responsabilităţii. Conştient şi inconştient. Instinct
sau raţiune ?...
Materia. Magia obiectelor. Existenţă şi reflectare.
Cuvāntul-o fantoşă. Cuvīntul -o victorie. Obiect pentru sine. Obiect pentru noi...
Nimicul -revoltă
, complex, stare, moarte, luciditate
4
Mişcarea care dă viaţi. Mişcarea care derută..
Mişcarea care scoate īn evidenţă TIMPUL. Starea ca moment al
mişcării. Mişcarea ca suită de stări
ABSURDUL. Certitudine şi ură şi mit şi dragoste şi
univers şi soartă şi miraj şi voluptate şi
tristeţe şi furie şi mīndrie şi
orgoliu şi
Trecutul-puţin dar acum totul.
Viitorul-imens dar acum aproape de sfīrşit
FURIA TERMINĂRII TRONSONULUI
INDIVIDUAL !!!
furia
blīndeţea
revolta
acceptarea...
dragostea
răceala...
afectul... logica...
melancolia... umorul...
istoria
viitorul...
tandreţea... forţa...
tăcerea... muzica...
estetica... politica
filozofia... acţiunea...
renunţarea... speranţa...
luciditatea... ... visul...
vidul... măreţia
Existenţă Moarte
Existenţă Moarte
Existenţă... Moarte...
Moarte... Moarte
!
5
Lumina īntunecată a căderii serii. Camera se distinge confuz. In
afară de rafturile goale, o masă, un pahar şi un bătrīn.
Bătrīnul s-a oprit din
visare. Priveşte pereţii goi ai fostei sale biblioteci.
Ai fostului său prieten.
Ai fostului său īnveliş.
Ai fostului său mod de a fi.
Ai fostei sale iubiri.
Ai fostei sale existenţe.
Ai fostei sale tinereţi.
Ai lui...
Penumbra adīnceşte tăcerea.
Singurătate. Vid. Dorinţa de a ajunge un om important...
Dorinţa de a ajunge un īnţelept...
Dorinţa de a īnţelege lumea...
Dorinţa de a iubi şi de a fi iubit
Dorinţa de a īnvinge forţa prin tandreţe:...
Dorinţa de a reuşi, prin artă, o īntīlnire
cu materia pe un alt tărīm, pe o altă
faţă a lumii...
Visul apropierii de unii din semenii săi...
Ambiţia de a nu accepta mitul. MAI ALES ASTA. Refuzul sacrului.
Refuzul īnlocuirii esenţei prin cuvīnt. Refuzul
baricadelor de īmprumut. Dragostea pentru luciditate
Un ţipăt subţire, viaţa lui... Dans colorat ce a purtat
īn el toate aceste ritmuri. Poate că īn parte aceste dorinţi
s-au consumat
Picături din existenţa lui...
DAR ACUM ?
Acum e īntuneric. Nu se mai vede nimic īn cameră. Se simt īnsă
rafturile goale... absolut goale
!
TOTUL E URLET.
SI NIMIC NU MAI DEOSEBEŞTE
VRE-UN CEVA DE VRE-UN ALTCEVA .
6
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră goală, īşi recapitulează īn gīnd o listă nesfīrşită
de cărţi.
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră goală, īşi recapitulează īn gīnd o listă nesfīrşită
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră goală, īşi recapitulează īn gīnd o listă
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră goală, īşi recapitulează īn gīnd
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră goală, īşi recapitulează
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră goală
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat īn fotoliu
īntr-o cameră
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit, aşezat
Un bărbat īn vārstă, om de
spirit
Un bărbat īn vārstă, om
Un bărbat īn vārstă
Un bărbat īn
Un bărbat
Un
Piatra Neamţ, 22 noiembrie 1985