From: George Gipp (knute.rockne@nd.edu)

Subject: Indoieli suprapuse (domnului Ioan Rosca) -IV-

Newsgroups: soc.culture.romanian

Date: 1996/03/19

Este frumos, chiar, onest ceea ce spuneti: "Despicindu-ne intr-o dedublare

jalnica, in care ceea ce ne putem imagina ca am fi mascheaza ceea ce sintem de fapt,

nu dovedim ca inteligenta e o transfigurare a sireteniei...?!" Da, domnule Rosca, se

poate spune si asa: inteligenta a fost, dintotdeauna, o transfigurare a sireteniei;

si reciproca-i valabila, nu? Ne-o spune Moise evreul (adoptat si crescut la Curtea

Egiptului lui Ramses al II-lea si devenit ginerele preotului midianit Jethro

dintr-un faimos loc al tolerantei si confluentei culturilor, civilizatiilor si

religiilor din acel daruit NV al Arabiei - ECCE PRIMUS HOMO SINTHESIS, am putea

spune) care ne vorbeste despre ingerul cazut, de Lucifer, cel care s-a indoit

"inteligent" de insasi infailibilitatea Tatalui Ceresc, motiv pentru care a fost

alungat din conclav... De ce acordati sireteniei o conotatie pur negativa? Cristos,

la randu-i, i-a invins, infailibil, pe farisei, "pre limba" sireteniei lor...

INTELIGENTA ESTE DUMNEZEIASCA; SENSUL EI POATE FI LUCIFERIC...

Apoi, "realitatea", pe care, obsesiv, o invoca oamenii, este, ca si pentru

albinele in cautare de nectar, mai mult sau mai putin olimpian, politropa, polimorfa

si la fel de iluzorie ca fantasmele intelectului inselator. Sunt convins ca

indragiti patimas Illusio din creatia istoricului olandez Johan Huizinga (ostatec al

nazistilor, pana la sfarsitulu razboiului, pentru faptul de-a se fi impotrivit

"drepturilor colective ariene"...). Homo ludens al lui vorbeste si astazi, "In the

Shadow of Tommorow", punandu-ne "a diagnosis of the spiritual distemper of our

time"... Va mai amintiti cum era "construit", la noi, socialismul, tocmai, in numele

"realitatii", al materiei si al Pragmei? Paradoxul face ca, tocmai, capitalismul

care, ca premisa, exalta virtutile fiintei reale, sa parcurga nonsalant,

imperturbabil, campul ideatic platonician. Este uimitor cum acest capitalism(nu

gasesc termenul-succedaneu necesar pentru cei cu "nasuri" ideologice fine...) a

reusit sa transforme o iluzie (conventia dupa care banul, capitalul este

echivalentul valoric al marfii) in regulatorul esential al raporturilor sociale ( ma

scuzati, stau, uneori, in fata amalgamului de cifre din vestitul "Wall Street

Journal" si ma intreb nauc -eu, un discipol al lui Pitagora, Socrate si Platon- cum

de borcanul de ghiveci american - era sa spun salsa- a pierdut din valoare datorita

"gripei" judiciare a domnului presedinte X din nu stiu ce tara de aiurea...)

Nu sunt un subiectivist pana la capat, de aceea fac eforturi continui pentru a

percepe realul, nu, doar, de o maniera carteziana, rationalist-idealista, ci, chiar

asa, pragmatica, cum ma invata Roger Bacon, adica, ex propriis sensibus. Ceva imi

spune, insa (sau cineva?), ca simturile sunt facute pentru a te proteja, deci, a te

insela. Pana cand nu vom intreba vantul si ploile, maimutele si caii, cainii si

delfinii, pamantul si florile, pana cand nu vom interoga, de maniera

attemboroughiana, viermii si pasarile, pietrele si arborii cum percep ele

"realitatea", mi-e teama ca egoista noastra perceptie nu are valoarea propaedeutica

pe care ne-o inoculeaza guvernoii de peste tot ai spiritului, polisului ori

credintei. Mi-as dori sa fiu cat mai des contrazis de o "realitate" de genul

acesteia: un homeless fericit din pricina exclusiva a virtutilor pietii

atot-stapanitoare si un rockefeller extaziat in fata saraciei generalizate, dar,

comunizante... Daca va fi necesar sa astept cateva milenii pentru asta, bu0i bai; ca

taran roman, sunt obisnuit cu pacienta si sapienta ( va amintiti de magnificul loc,

prin rafinamentul miniatural orfeovraresc si unicul de pe Terra, unde, prin "77, doi

investitori niponi doreau sa-si afle somnul etern - Cimitirul Vesel de la Sapanta

din Maramuresul nostru?... denumire predestinata, nu? - sugereaza sapienta...).

Domnule Rosca, v-am raspuns dezlanat si sincretic, in cel mai desavarsit stil

kitsch - pardon, postmodernist sau neo-baroc-, dar nu parasesc ideea Sensului pana

nu va relatez o istorioara de seminar. Prin anii "50, un tanar sculptor spaniol, fiu

al Tarii Bascilor, indragostit patimas de tara spaniilor unite, facea anticamera

asidua batranului si hatrului, neprietenosului, mizantropului si deloc

montparnassiacului taran genial roman Constantin Brancusi.S-a dat de trei ori peste

cap si, finalmente, gratie interventiei salutare a unuia dintre extrem de putinii

prieteni ai titanului mioritic, a reusit sa obtina o "audienta". Printre altele, l-a

intrebat pe taciturnul Maestru: "Ce intelegeti prin arta", sau ceva asemanator.

Raspunsul a venit prompt. Aproximez: "Priveste, tinere, pe fereastra. Vezi

ZBORUL(!!!) ACELEI PASARI?..." Este, daca, vreti, un fel de lectie. Cand am vizitat

muzeul Smithsonian, mi-am amintit cu emotie si cu vie placere de aceasta lectie.

"Maiastra" lui Brancusi m-a ajutat sa cred si mai puternic in Zbor, adica, in sensul

apolinic al unei umanitati, deseori, ratacita prin junglierele hatisuri ale unei

"realitati" nepermis de terestre...

Servus! Valerius Ciuca.