Mesaj:
Cred ca sintem angrenati intr-o discutie interesanta. Sa nu o coborim la harta !
Prevenire :
Cele ce urmeaza nu sint o interventie de arbitru (n-am caderea nici chemarea). Sint doar o impresie. Modul in care curg dicutiile de pe scr. in dezbateri ca religie-ateism, pragmatism-morala, nationalism-mondialism, intelectualism-implicare politica, mi-a reamintit de traditia de acasa : a considera inadmisibil punctul de vedere contrar. Si cred ca e o pierdere generala. Ma adresez dumneavoastra cu intuitia ca imi impartasiti ingrijorarea.
Explicatie:
Interventiile dumneavoastra mi-au placut deseori. Ele emana din viziuni diferite dar interesante ca fond si ca forma. Ma bucur de a va avea parteneri de convorbire. E bine si ca opiniile se confrunta cu energie. Imi pare insa rau ca discutia actuala capata reflexe de animozitate si suspiciune. (Poate insa ca ma insel...)
Una dintre temele infruntarii : explicite sau surde, limpezi sau confuze (ultima data a izbucnit in dezbaterea cultura/politica) este solidaritatea fata de cultura nationala, locul dat dimensiunii nationale a fiintei.
Personal, simt parfumul solutiei nationale a cautarii existentiale. Atingerea universalului prin specificul asumat.
Tandretea fata de chimia care ne-a generat in istorie. Incorporarea memoriei ca dimensiune semnificanta a sectiunii prezentului. Fiinta istorica cu volum spre trecut. Solidaritatea fata de molecula in care sintem atomi. Valoarea continuitatii si specificitatii. Frumusetea lumii mozaicale, intilnire polimorfa de culturi diferite, dialoginde.
Refuzul uniformizarii internationaliste a valorilor si organizarilor. Pozitia critica fata de "modele" mondiale si intelepciunea de a nu le aplica mecanic si devastator. Constatarea ca in numele mondializarii se fac afaceri veroase si se distrug armonii. Demnitatea de a-ti trai genotipul. Iubirea de tara si de compatrioti, ca treapta sau scoala a iubirii in general. Filtrarea prin trairea nationala a intrebarilor de Sens. Si in plus toate cele ce nu se pot spune in cuvinte...
Inteleg insa si aventura spirituala anationala. Cautarea raspunsului la intrebarile generale, universale, fata de care geografia nu reprezinta un parametru : moartea, credinta, iubirea, cunoasterea, sensul... Sentimentul de incorsetare prin regionalizarea Intrebarii, de nefundamentalitate a intrebarilor care tin de distributia nationala. Sa te simti mai curind parte a marelui organism omenesc, decit a unei parti a sale. Sa fii un Om roman, mai curind decit un Roman om. Regretul pentru tensiunile dintre natiuni -ca tot atitea irosiri ale indivizilor lor. Constatarea ca "specificitatea" e folosita deseori pentru a masca murdaria si abuzul politic local si mentinerea in captivitate a "natiunii" ; ca in numele ei sint refuzate preluari a unor experiente si idei de valoare; ca in numele ei se practica o analiza intelectuala partinitoare. Convingerea ca universalul poate fi atins si fara nivelul national; ca "lumea" e unitara. E si aceasta o forma posibila de solidaritate, de cautare, de iubire. E un posibil program existential. Cuprinzind si atitea lucruri ce nu incap in cuvinte...
Intre cele doua tendinte, fiecare e presat sa aleaga in setea sa de sens si rol (sau macar de paleativ rezonabil). Sa alegi intre trairea calatoare si distantata a pasarii si respiratia plina de seve a copacului...? Ele nu sint neaparat antagonice, dar contin dihotomii inevitabile. Poate cineva gaseste un echilibru precar- ingemanindu-le, sau un echilibru dinamic- pendulind intre ele. Eu nu l-am gasit. N-am asadar a da nici o sugestie. De altfel, realitatea nu e decit palid acoperita de acest model schitat.
Probabil alegerea unuia din drumuri e mai odihnitoare decit indecizia, caci ofera o anume stabilitate.
Inteleg si de ce a opta sincer pentru un drum, inseamna a crede in el si in consecinta a fi dispus sa il sustii (aperi, propagi) in disputa cu celalalt. Inteleg si eventualele excese argumentative (in fond dezbaterea e si o voluptate, iar noi, fiinte afectiv-cognitive).
Sint convins ca exista si stupiditate si falsitate si interese ascunse in unele discursuri. In nici un caz nu vreau sa cint aria prezumtiei generale de buna intentie si relativitate universala, corosiva pentru adevar si pentru cultura.
Regret un singur lucru : certitudinea ca celalalt e -ori stupid, ori fals ori cumparat- sa gindeasca asa cum gindeste. Ca nu e normal sa o faca, fara ca ceva suspect sa fie la mijloc. De la a nu fi credul, pina la a fi suspicios e o distanta.
Ar fi loc de mai multa tandrete.
Uneori, in disputa cu altul, esti in fata celuilalt eu, pe care nu l-ai ales, pe care il reprimi, pe care il refuzi. Sa fie tocmai fuga de ambiguitate si dedublare, spaima de difuzie (aneantizare) in arbitrariu, subtila cauza a acestei agresivitati ?
Ioan Rosca
24 martie 1995