Articolul in care domnul turale
romanesti este remarcabil . El reinvie speranta in capacitatea de coexistenta a
spiritului critic cu rafinamentul, toleranta, demnitatea si non-conformismul.
Apar zorii iesirii din penibila etapa a alternativei: ura/adulare fata de ceea
ce e romanesc/neromanesc. Glasul domnului
Paler vesteste oare recuperarea problematicii identitatii nationale din miinile
securicomuniste care au confiscat-o in ultimul timp ? Vor apare in sfirsit
intelectualii romani capabili sa-si asume aceasta cauza - si sa se opuna
onorabil etapei de-romanizarii Romaniei ?
Tonul
neobisnuit de agresiv al domnului Paler te face sa simti ca a ajuns la capatul
rabdarii. Ca nu mai suporta propaganda eliberarii de romanism pe care o secreta
euro-convertitii nostri cu atite aere de superioritate.
Paler
isi varsa naduful impotriva valului internationlist care tine companie celui
nationalist in pocirea vietii politice si cul
Plecind de acasa ai facut o alegere mai mult sau mai putin dureroasa,
mai mult sau mai putin libera, mai mult sau mai putin reusita. Ai pierdut ceva si ai cistigat altceva.
Pentru a-ti mentine moralul, fire sanatoasa, trebuie sa minimizezi ceea ce ai
pierdut si sa supralicitezi ce ai cistigat. Dovedeste celorlalti si tie insuti
ca a iesit bine, ca ai reusit. Ce rost au regretele dupa lucruri pierdute? Nu e
mai bine sa le declari nule, sa le simti nule, sa te convingi cit de nule sint,
cit de nule au fost dintodeauna? Nu pierde deci nici o ocazie sa demonstrezi
cit de devalorizate sint valorile la care nu mai ai renuntat si sa-ti manifesti
dispretul sau mila fata de cei care au
ramas in mrejele lor. Denunta iluziile trecutului , mira-te ca unii au ramas la
nivelul lor.
Trebuie sa te adaptezi la noile conditii. Intelege ca numai intrind in
armonie cu noul Tot din care vrei sa fii parte acceptata, vei avea acces la
normalitate si fericire. Cauta deci noile reguli, noile paradigme noul mod
corect de a fi. Cind le-ai gasit, nu te multumi cu a te conforma lor, ci fa
propaganda pentru ele. Asa vei fi mai convingator, mai sigur. Cei ramasi acasa
(de exemplu trecutul tau) sint o continua amenintare a fragilului echilibru pe
care il construiesti cu atita truda. Te trag inapoi , te disturba. Daca nu poti
sa-i eviti, ataca-i, lamureste-i ca nu au dreptate, scoleste-i cu modul de fi
pe care tocmai ti l-ai asumat. Incearca sa-i convertesti, iti va face bine. Nu
te gindi ca si ei au un Tot in care sint parte si ca sfaturile tale sint la fel
de nepotrivite cu situatia lor cum ar fi pentru tine faptul de a ramine cu
mentalitatea de acasa. Nu te framinta de echilibrul celorlalti. Cu cit vei
incerca nmai mult sa-l intlegi vei risca nesiguranta in superioritatea drumului
tau. Nu poti fi deci pasiv. Ataca. Lamureste-i ca traisc gresit. Explica-le cum
trebuie sa traiasca. Arata-le ca banul e cea mai mare valoare (nu conteaza ca
deschizi o sete in desert) si descurajeaza-i sa-si astimpere ofurile cu
cuvinte, prietenii, dusmanii , emotii, intimplari. Vorbeste-le de inutilitatea
acestor nimicuri .
Un
antidot foarte bun la dor este deriderea fata de lucrul spre care risti sa
tinjesti. Fa tot ce se poate ca sa facilitezi divortul. Analizeaza lucid
defectele iubitei : micimile romanilor si micimea destinului Romaniei. Observa
atent cit de jalnica e de fapt istoria lor si cit de impopotonat s-au obisnuit
s-o vada. Observa cit de exagerata este importanta pe care o acorda unor
obiceiuri cit se poate de anoste si perimate. Cit de retrograzi si conservatori
au fost intodeauna. Cum si-au justificat incapacitatea de a tine ritmul de
progres al natiunilor cu adevarat creatoare - cu mitul organicitatii,
continuitatii, specificitatii, datinii. Remarca cit sint de pasivi cu cita
butucanoasa siretenie isi trateaza puturosenia si lipsa de imaginatie si aplomb
in registrul unei aplecari spre senzualitate, melancolie, poezie, deridere si
meditatie.
In general, pentru ca operatia de scoatere in
evidenta a micimii romanesti sa reuseasca, nu te ocupa de paralele cu cazul
altor popoare, nu te lasa pacalit de explicatia unui destin istoric nefericit,
nu te gindi la zadarniciile omenesti in general.
Evita romanii din exil. Sint de regula vulgari, exaltati, birfitori,
rai, mincinosi, ipocriti, laudarosi, violenti, periculosi, plictisitori,
jalnici. Stind prin preajma lor poti fii confundat cu ei, asimilat cu ei. Te
trag in mocirla din care ai facut atitea ca sa scapi. Credibilitatea
desprinderii de conditia lor iti poate fi stirbita. Poti avea uneori neplacuta
impresie ca te uiti in oglinda, ceea ce e risca sa-ti diminueze tonusul. Ca sa
fii sigur ca te delimitezi net, spune cit mai des, tuturor ca nu vrei sa ai
relatii cu ei.
Pentru a te integra bine in locul in care ai venit, e nevoie mai intii
sa crezi in el, in valorile lui, in superioritatea organicitatii sale.
Converteste-te la noul spatiu -nemioritic si renega-l pe cel vechi, daca iti
ingreuneaza metamorfoza. Abtine-te de la observatii critice (circotase) privind
noua ta casa. Abtine-te sa o faci pe deteptul. Nu da nici o atentie
intelectualilor care cirtesc: sint niste bezmetici . Fluiera in biserica. Tu nu
pierde nici o ocazie ca sa lauzi. La o nevoie, umileste-te chiar, cinta imnuri
de slava, manifesta-ti entuziasmul, ia-ti angajamentul, exprima-ti atasamentul,
arata-te credincios, fii strins unit in jurul noii puteri, devotat noilor
stapini, cu netarmurit respect pentru noile rinduieli si credinta nestramutata
in noile valori. In acest sens, ticurile de proslavire capatate in Romania iti
pot fi de folos. Trebuie sa le schimbi doar directia.
Nu
te lasa atacat de microbii diverselor balsfemii. Evita cu totul pe cei care se
pling de organizarea sociala arbitrara, de distribuirea abuziva a bunastarii,
de injustitie, de inechitatea sanselor, de utopia liberalismului corect, de
monopol si forta , de micsorarea plajei de protest, de artificialitatea vietii,
de dezumanizare, de imbecilizaare, de pierderea radacinilor omenescului, de
robotizare, de duritate si egoism, de singuratate, de violenta si nesimtire, de
ipocrizie, de manipulare politica si hipnoza mediatizata, de cultul
mediocritatii, de inchizitia politicului corect, de farsa justitiara, de
aroganta fata de oamenii din tarile care nu conteaza, de spolierea lor mondializata, de nesimtire
fata de crimele de aiurea si colaborare economica cu organizatorii lor, de
ascunderea sub tacere a dramei din Europa de Est, de automatismul birocratic,
de invazia slutitoare a omenilor-calculator. Toate acestea nu exista, sint
mofturi ale dusmanilor CELEI Mai drepte , mai perfecte orinduiri. Sint
schelalalieli ale celor ce nu pot urma ritmul celorlalti, nu pot deveni oameni
noi. Evita-i . Demasca-i. Stirpeste-i. Vor sa-ti sape noua liniste, noua
respectanbilitate, noua credinta.
Daca te nimeresti intr-o facultate, admira. Eficacitatea, simtul realitatii, disciplina. Observa cit de formidabila e masinaria meticuloasa care tine loc de inspiratie. Admira. Observa democratizaarea intelectuala, disparitia ierarhiilor, atomizarea anonimizata a participarilor. Admira. Observa simtul practic al profesorilor care nu predau si a studentilor care nu asculta. Fiecare se descurca. Se aburca. Admira. Priveste cit de bine o duc oameni cu atit de putine cunostinte, cit de mult se poate face cu oameni inculti dar disciplinati si descurcareti, cita eficacitate se obtine intr-o societate bine structurata . Admira. Observa cit de putina pasiune se pune in actul intelectual, cit de bine lucreaza gindirea dupa retete, ce frumos e normata conceptia , ce bine e balizat gindul, cum stie fiecare de unde pina unde , de cind pina cind si cit trebuie sa actioneze. Admira. Nu te mira ca articolele profesorilor sint scrise de studenti, care le alcatuiesc la rindul lor din compilare. Admira. Nu te mira cu numarul citatiilor a luat loc discutiilor de fond ca argument de validitate a ideilor. E o revolutie: vagul e inlocuit cu masurabilul. Admira. In mod deosebit intelege si admira noua religie laica: a adevarului stiintific, dovedit prin sumele cistigate cu aparatele pe care le produce. Admira. Intelege purificarea pe care o reprezinta curatarea discursurilor de patetism si afectivitate, asezarea lor in fuioarele verificate ale stilurilor corecte. Admira. Daca nu te opresti, poti evita ameteala care te-ar apuca daca ai percepe haurile de dedesubt.
Cel
mai usor iti va veni daca esti "tehnic". Ai marele avantaj al
portabilitatii stiintei... Poti sa produci intr-un birou de oriunde fara macaar
sa simti ca e in alta tara. Esti acasa oriunde ! Si noii stapini te platesc mai
bine. Nu mai vorbim ca o mare parte din regretele care ar putea bintui un
suflet nevindecat de poezie - nu te ameninta.
Nu ai dat prea multi bani pe elucubratiile spiritualiste, pe
senzualitatile estetice, nu ai investit in obsesii moral-politice, in zvircoliri
filozofice. Esti deci fara bagaje, liber in miscari, liber sa te adaptezi
oricind, oriunde. Asezat in fata calculatorului, esti deja acasa, esti in
familie . Sufletele digitalizate sint cele mai rezistente la zgomotele haotice
ale emotivitatilor. Cit priveste cultura, care in Romania iti mai putea rezerva
neplacerea unui complex, a unei umiliri - ai si aici numai de cistigat. Aici
esti cult. Din oficiu, esti cult proportional cu cit soft produci, cu cite
placi construiesti, cu citi bani cistigi. In rest doua, trei carti citite
diagonal si o anume initiere in MODUL DE A FI CULT- sint suficente. Poti chiar
sa-ti spui parerile pe orice subiect, daca ai deprins tehnica limbajului
politicos, igienic, care nu exagereaza spunind ceva si dexteritatea gasirii citatelor si autorilor de referinta.
S-ar putea ca din cind in cind cite un
vierme din Romania sa-ti conteste victoria. Sa cirteasca privind inteligenta,
adincimea, sensibilitatea sau autenticitatea ta. Zdrobeste-l. Trosneste-l in
cap cu contul in banca. Sileste-l sa numere etajele cladirii ei. Umileste-l cu
imagine autostrazilor tale. Arunca-i intre ochi scena super-magazinelor in care iti plimbi caruciorul plin cu
mincare. Arata-i bitzii si hertzii calculatorului tau. Pune-l in fata cu
imensitatea bibliotecii in care intri cind vrei sa citesti rezumate rezumate.
Demasca-i dilentantismul , subiectivismul, temperamentalismul, indisciplina,
gregaritatea, turpitudinea.
Arata-i in final ce bine organizat, ce
modern, ce comod e cimitirul la care tu ai acum acces. In timp ce pe el,
sinistra paiata, il asteapta balariile cimitirelor romanesti, lipsite de cele
mai elementare conditii de moarte civilizata.
Fa-l deci praf si lasa-l apoi in plata
domnului sa vorbeasca. De acolo de jos, nu poate decit sa scoata in evidenta
drumul pe care l-ai urcat intre timp.
Doar daca iti va raspunde din
fluier, astupa-ti urechile. Cine stie ce doina ar putea rasturna bunatate de
ierarhie, ar putea distruge bunatate de postament, ar putea strapunge bunatate
de zid de certitudini. Nu uita
pericolul sirenelor. Ar fi pacat sa izbucnesti in plins, tocmai acum cind esti
atit de calare pe victorie. Ar fi pacat sa te loveasca - in mijlocul
functionalului tau apartament, al elegantului tau birou, al intinsei tale
autostrade, al confortabilei tale masini, al frumosului tau gazon - amintirea
irezolvabila a parfumului si zumzetului unei poieni in care a fost fericit un
strabunic de care nimeni nu-si mai aduce aminte.